Ambulatoriul Integrat asigură asistenţă medicală ambulatorie şi are în structura sa cabinete medicale de specialitate, care au corespondent în specialităţile secţiilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan”, precum şi cabinete medicale în alte specialităţi, considerate de către unitate a fi necesare pentru a asigura o asistenţă medicală complexă. Serviciile specifice ambulatoriului se realizează pe bază de bilet de trimitere de la medicul de familie, de la alţi specialişti sau prin prezentare directă, atât pentru consultaţii, cât şi pentru controalele programate. In Ambulatoriul Integrat se efectuază consultaţii în vederea internării, consultaţii interdisciplinare pentru pacienţii internaţi şi primul control programat la externarea din spital. De asemenea, Ambulatoriul Integrat oferă consultaţii asigurate de medici primari şi specialişti pentru cardiologie, diabet, gastroenterologie, hematologie, pediatrie, chirurgie-ortopedie pediatrică, chirurgie plastica, oftalmologie, ORL, endocrinologie, dermatovenerologie, neurologie, psihiatrie, stomatologie, balneofizioterapie si recuperare medicala.
Toate consulatațiile acordate de medicii din Ambulatoriul Integrat se acordă în baza unei programări telefonice efectuate in intervalul orar menționat pe siteul https://spcopgalati.ro sau online la sectiunea PROGRAMARI ONLINE https://spcopgalati.ro/informatii-pacienti/programari-online/.
Adultii pot fi consultati in Ambulatoriul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii ”Sf. Ioan” Galati doar la urmatoarele specialitati medicale cu programare telefonică:
- Cabinet Chirurgie plastica
- Cabinet Ortopedie și traumatologie
- Cabinet Oftalmologie
- Cabinet Endocrinologie
- Cabinet Dermatovenerologie
La prezentarea pentru consultații în cabinetele medicale din Ambulatoriu Integrat trebuie să aveți asupra dumneavoastră urmatoarele documente:
Consulație copil:
- biletul de trimitere de la medicul de familie/specialist;
- scrisoare medicala sau bilet de iesire pentru control;
- certificatul de naștere / carte de identitate a copilului 0-18 ani.
- pentru cei ce nu sunt reprezentanții legali ai copiilor,procură de la aceștia.
Consulație adult:
- biletul de trimitere de la medicul de familie/specialist;
- cardul de sanatate activat;
- adeverinta de salariat / coasigurat, sau ultimul talon de pensie